far away…

Mi-am propus sa fac ceva sa ies din amorteala asta pe care o simt cum ma cuprinde incetisor…o simt cum imi invaluie mintea, gandurile si apoi porneste spre trup…
Toata viata mi-am dorit sa evadez din Romania unde ma simteam strangulata, ma simteam inchisa intr-o cutie…si intr-o zi am evadat si ma simt de parca imi lipsesc atat mainile cat si picioarele.
De cand am venit aici mintea mea a ramas conectata “acolo” alaturi de cei dragi mie si desi imi impun sa cred ca e mai bine asa, e mai bine aici…ceva in mine nu este asa usor de convins.
Ma uit pe lista de messenger si nu sunt foarte multe persoane in ea, chiar sunt si mai putine cele de care imi este dor… Dorul e boala grea…
Ce nu inteleg este de ce imi este atat de greu? Am luat-o de atatea ori de la inceput fara nici o dificultate si acum ma simt ca la capatul lumii…
Multi ar zice: ” e ce te plangi??? ai langa tine stul, copilul…ce mai vrei???”
As vrea sa fie asa de simplu de explicat…nu stiu cui ar trebui sa incerc sa explic, poate doar sufletului meu…